Sfântul Gheorghe este sărbătorit de credincioșii ortodocși în fiecare an pe 23 aprilie. Această zi are o semnificație specială pentru aproximativ un milion de români care poartă numele sau derivate ale numelui Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cum ar fi Gheorghe, George, Georgel, Georgiana și altele. Cu această ocazie, ne adresăm cu urări călduroase partenerilor ONG-ului Terra Gloria, precum și voluntarilor, sponsori și toți cei care își sărbătoresc ziua de nume în această zi.
Sfântul Gheorghe a fost un general roman de origine greacă care a refuzat să renunțe la credința creștină și și-a dat viața în anul 303, devenind Mare Mucenic. De-a lungul timpului, el a fost omagiat prin botezarea copiilor cu numele său și prin înălțarea de sute de biserici care îi poartă hramul. În fiecare an, pe 23 aprilie, sacrificiul său este comemorat în întreaga lume creștină, în diferite moduri.
În tradiția populară românească, Sfântul Gheorghe este asociat cu numeroase obiceiuri și superstiții. Unul dintre acestea se referă la credința că în noaptea de Sfântul Gheorghe, strigoii și spiritele malefice ies la iveală și încep să umble pe la animalele din gospodărie. Pentru a le proteja, oamenii obișnuiau să ungă ugerul vacilor cu usturoi sau să tămâieze grajdurile.
Un alt obicei vechi din această zi era acela ca oamenii să nu doarmă înainte de sărbătoare, pentru a fi sănătoși și plini de viață tot anul. Se spunea că cei care mănâncă urzici în această zi vor fi harnici și plini de energie în tot anul. Femeile de la țară scoteau sculele de țesut în curte în dimineața zilei, pentru a le lumina soarele dimineții, sperând astfel că vor avea spor la lucru în tot anul. Unii săteni își prindeau la brâu ramuri înverzite pentru a fi feriți de dureri în tot anul, iar alții se scăldau într-o apă curgătoare înainte de răsăritul soarelui pentru a se feri de boli. Femeile se spălau pe față cu apă în care puneau busuioc pentru a avea o piele frumoasă și sănătoasă.
În zonele rurale, oamenii obișnuiau să iasă pe câmp și să adune buruieni de leac de Sfântul Gheorghe, în ziua sărbătorii acestuia. Această tradiție se bazează pe credința că buruienile culese în ziua de Sfântul Gheorghe au puteri de vindecare și protecție, deoarece sunt considerate a fi înflorescute sub ocrotirea sfântului.
Oamenii, în special femeile și copiii, se adunau în grupe și plecau în natură, în câmp sau pe dealuri, pentru a căuta diverse buruieni cunoscute pentru proprietățile lor terapeutice. Aceste buruieni erau folosite apoi în medicina populară pentru tratarea diferitelor afecțiuni și pentru a aduce noroc și protecție în case și familii.
Printre buruienile adunate în ziua de Sfântul Gheorghe se numără urzica, măcrișul, coada-calului, ciuboțica-cucului, pătlagina și multe altele. Aceste buruieni erau folosite sub formă de ceaiuri, cataplasme, tincturi sau amulete, în funcție de proprietățile lor terapeutice și de nevoile fiecăruia.
De exemplu, urzica era folosită pentru tratarea afecțiunilor digestive și ale pielii, măcrișul pentru întărirea imunității și a sistemului respirator, coada-calului pentru întărirea oaselor și a părului, iar ciuboțica-cucului pentru protecție împotriva spiritelor malefice.
Buruienile adunate în ziua de Sfântul Gheorghe erau uscate sau transformate în diverse preparate și păstrate în case, pentru a fi folosite pe tot parcursul anului în diferite scopuri medicinale sau de protecție.
Această tradiție a adunatului buruienilor de leac de Sfântul Gheorghe este încă păstrată în multe zone rurale din România, în special în comunitățile tradiționale, ca o modalitate de a valorifica resursele naturale și de a păstra în viață tradițiile și credințele strămoșești.