Astăzi 26 februarie 2025, comunitatea ONG-ului Terra Gloria își mărește echipa, primind cu entuziasm pe inginer horticol Marius Barbu și pe specialistul în marketing Oliviana Teodora Fudulache. Amândoi aduc o bogată experiență și o pasiune comună pentru viticultură, pomicultură și irigații, promițând să aducă o contribuție semnificativă la inițiativele organizației. În numele întregii echipe, a fondatorilor și a membrilor, le urăm un călduros bun venit și sperăm să formăm un grup de lucru pentru proiecte și evenimente cu impact regional / național.
Terra Gloria este un ONG care se concentrează pe mediu, horticultură și agricultură, străduindu-se să fie un catalizator pentru schimbări pozitive. Având ca obiective: ☀️ Crearea unei platforme online pentru schimbul de idei și discuții pe teme actuale; 🌍 Formarea unei rețele de voluntari angajați în proiecte de îmbunătățire a condițiilor de mediu și agricultură; ☀️ Exercitarea unui rol de lobby pentru influențarea deciziilor guvernamentale; 🌍 Diseminarea de informații printr-o varietate de canale, inclusiv conferințe și materiale educative.
Terra Gloria se poziționează ca un partener de nădejde pentru toți cei interesați de un mediu mai bun și de practici agricole sustenabile.
